Datorită faptului că se aplică pe suprafața internă a dinților fiind complet invizibili și oferind discreție totală și confort, aparatele dentare linguale reprezintă cea mai estetică variantă dintre aparatele dentare.
Brackeții sunt realizați individual pe suprafața dentară a fiecărui pacient, fiind confecționați din aliaje de aur – un material care este biocompatibil cu toate tesuturile orale.
Ultima generaţie de aparate dentare linguale folosesc o tehnică computerizată pentru a stabili planul de tratament. Astfel, ele sunt eficiente pentru majoritatea cazurilor, dar există cazuri foarte limitate cărora nu li se recomandă acest tip de tratament. Marele avantaj îl constituie faptul că aveţi posibilitatea de a vedea cum va arăta rezultatul final al tratamentului, chiar înaintea începerii acestuia. Un alt avantaj este faptul că prezintă un grad ridicat de confort, iar timpul de tratament este mai redus, datorită materialelor şi tehnicii de fabricare folosită. Marele dezavantaj al aparatelor linguale este costul ridicat.

